UNICEF nu se baga intre Andreea Marin si Mihaela Radulescu
Reprezentanta UNICEF in Romania a raspuns sesizarii facute de vedeta Antenei 1, Mihaela Radulescu, cu privire la atitudinea Andreei Marin, ambasadorul UNICEF in Romania, privind cazul Teodorei. „UNICEF apreciaza implicarea doamnei Mihaela Radulescu in foarte multe actiuni de caritate. Ii multumim pentru profesionalismul de care a dat dovada in colaborarile sale cu noi. Apreciem, de asemenea, implicarea Andreei Marin in cauza sustinuta de doamna Mihaela Radulescu, prin apelul facut in timpul emisiunii „Surprize, Surprize”. Reamintim ca acest apel cat si orice alte declaratii ulterioare ale doamnei Andreea Marin in legatura cu acest caz au fost facute in nume personal si nu in calitate de ambasador UNICEF”, se spune in comunicat.