Ungaria se teme de Rusia şi a declarat stare de urgenţă! Ştirea momentului în ţara vecină

Publicat: 25/05/2022 | 12:00
Viktor Orban, premierul Ungariei. Sursă foto: Inquam/ George Călin

Începând de noapte trecută, o decizie luată de Guvernul de la Budapesta a schimbat drastic modul de funcționare a Ungariei. Se pare că cei care se află la conducerea țării au considerat că este nevoie de o astfel de decizie pentru a proteja cât mai bine cetățenii de eventualele pericole produse de războiul dintre Ucraina și Rusia.

Viktor Orban, Premierul Ungariei, este cel care a făcut public anunțul potrivit căruia Ungaria va intra în stare de urgență începând de pe data de 25 mai, ora 00:00. Această decizie a fost luată după ce Parlamentul a considerat că este absolut necesar să își țină oamenii cât mai departe de conflictul cu rușii. Potrivit unui amendament din Constituția Ungariei, poate fi instaurată această măsură de protecție în cazul în care una din țările vecine este implicată într-un război, conflict armat sau dezastru umanitar.

CITEȘTE ȘI: VOLODIMIR ZELENSKI, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ: ”VA FI O CRIZĂ ÎN LUME”

Ungaria ia toate măsurile pentru a preveni eventualele probleme cauzate de Rusia

Potrivit unei declarații video pe care Viktor Orban a postat-o în mediul online, Guvernul ales pe data de 24 mai a început deja să caute soluții pentru eventualele probleme care ar putea apărea din cauza războiului pornit de Rusia. În același timp, bărbatul declară că acest conflict armat nu se va termina prea curând, motiv pentru care vor exista multe pagube de-a lungul timpului.

„Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată”, a declarat Viktor Orban.

Viktor Orban se teme de criza economică produsă de Rusia

În același mesaj pe care Premierul Ungariei l-a postat ieri, acesta vorbește și despre scumpirile care continuă să aibă loc în Europa din cauza războiului condus de Vladimir Putin. Astfel, acesta este de părere că ungurii ar trebui să fie protejați cât mai bine de eventualele scumpiri, tocmai de aceea încearcă să păstreze economia țării într-un echilibru cât de cât bun.

VEZI ȘI: S-A AFLAT! CÂND AR PUTEA FI ÎNDEPĂRTAT PUTIN DE LA CONDUCEREA RUSIEI

Instaurarea stării de urgență le va permite tuturor membrilor care fac parte din Guvernul Ungariei să ia decizii rapide, dacă va fi cazul. Astfel, se repetă acțiunea care a avut loc în perioada în care pandemia ocupase majoritatea țărilor din Europa.

„Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a susținut Orban.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult