Unei rochii de mireasă cu sclipici trebuie să îi dozezi strălucirea, să nu rănească privirea
Nunta trebuie să fie strălucitoare, iar mireasa ca ruptă din soare, însă adevărul este că sclipiciul este o mică impertinență, o îndrăzneală care poate părea dusă un pic cam departe, fiindcă ținuta miresei oricum împarte sala de nuntă între ea și toți ceilalți.
Dacă s-ar folosi o balanță, de la toată admirația îndreptată spre tine, restul aproape că nu ar conta, ai echilibra de una singură nunta, ba chiar balanța ar înclina în favoarea ta. Iar dacă am analiza atuurile unui model special, al unei rochii de mireasă tip prințesă cu sclipici, ar ieși imediat în evidență două aspecte care o fac cu adevărat din altă poveste, a ta, singura care contează în ziua cea mai importantă, mai irepetabilă dintre câte vei avea: de prințesă, cu anumite caracteristici care o fac inexprimabil de adorabilă, și cu sclipici, luminițe scânteietoare prinse în țesătura unei ținute la care te poți uita, dar îți vei asuma riscul de a nu o mai putea uita. În schimb, ceilalți vor uita să-și mai ia privirea de la ea.
Vei fura toate privirile și nimeni nu te va condamna
Strălucirea suplimentară a unei rochii de mireasă cu sclipici ar putea fi prea mult pentru anumite femei. Unele nu doresc concurență și ar vrea să obțină fiecare reverență din partea invitaților datorită propriei lor incandescențe interioare și nu unor ornamente orbitoare. Altele pot considera că în ziua în care se află în lumina reflectoarelor nu ar trebui să dea un motiv în plus privirilor insistente să le cerceteze cu și mai multă curiozitate, să se simtă și mai împovărate.
Însă în ciuda eventualelor rețineri, o rochie de mireasă pentru prințese cu sclipici le va aduce doar puțin praf scânteietor împrăștiat pe ținuta somptuoasă, care nu le va pune deloc în umbră, ci doar va evidenția cât poate fi orice femeie de frumoasă dacă îi va copleși până și rochiei licărirea, reușind să își facă vizibilă strălucirea.
Aceste ținute au fost create doar pentru ca femeile să fie admirate, fiecare în parte o altă definiție a luxului în care se simt răsfățate de adevărate opere de artă uimitoare, cu dantele, broderii, aplicații strălucitoare, detalii rafinate, texturi cu măiestrie prelucrate, vaporoase sau îmbrățișând strâns trupurile delicate.
Rochiile de mireasă cu sclipici sunt nu doar stilate, ci și „educate” cum să se comporte cu o femeie când pășește, când cucerește ringul de dans sau când doar se plimbă prin mese într-un subtil balans al rochiei mângâiate de aerul pe care în plutirea ei îl stârnește pur și simplu fiind ea, când strălucește.
Cu o rochie de mireasă cu sclipici o să te ridici deasupra tuturor așteptărilor
Pulberea de sclipici, când bate lumina pe ea, va apărea ca focuri de artificii în miniatură însoțind permanent și sărbătorind simpla prezența a unei femei la cel mai fastuos eveniment din viața ei.
Însă este foarte important să nu te lași dusă de valul glamourului și să nu exagerezi. În mod special trebuie să ai grijă la accesorii, care pot destrăma foarte ușor echilibrul subtil dintre strălucire și orbire.
Mai puțin înseamnă mai mult, ținând cont de faptul că un ornament nu trebuie să epateze, pentru a nu distrage atenția de la tine. Îndeosebi trebuie să ai asta în vedere în cazul unei rochii de mireasă prințesă cu sclipici, deja încărcată cu tot ceea ce este necesar pentru a fi admirată.
Dozează strălucirea, nu deruta privirea și cu cercei impozanți, și colier epatant, și brățară plină de pietre, și coafură cu podoabe. Știm că vrei totul, dar totul se obține încetul cu încetul, nu dintr-odată. Este recomandat ca accesoriile să fie discrete, precum o pereche de cercei delicați ca bobițe de lumină, firavi licurici care nu vor concura cu pulberea argintie ce îți acoperă rochia de mireasă cu sclipici.
Un avantaj al acestei ținute este că va prelua din sarcina de a impresiona, în sensul că, dacă nu ești foarte încrezătoare în propriile atuuri, dacă ai anumite nesiguranțe, un astfel de model epatant va duce în locul tău greul unui look elegant.