Unde va studia nepoata actorului Dorel Vișan, după ce a luat 10 la BAC. Alegerea ei nu ne surprinde deloc

Publicat: 09/07/2024 | 21:11
Unde va studia nepoata actorului Dorel Vișan, după ce a luat 10 la BAC

Nepoata actorului Dorel Vișan (87 de ani) este în culmea fericirii! Tânăra a luat 10 la BAC, iar acum se pregătește de următoarea etapă educațională. După ce a trecut cu brio „examenul maturității”, Louise Vișan se pregătește să meargă la facultate, în Franța, la o universitate de prestigiu. Iată detaliile mai jos, în articol.

Louise Vișan a absolvit cursurile Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, iar „examenul maturității” l-a trecut cu brio. A luat 10 la Bacalaureat, iar acum se pregătește de o nouă etapă: facultatea! Tânăra a susținut că nu s-a așteptat să ia notă maximă la toate cele trei materii. De altfel, acum nu mai este nevoită să își facă griji de alegerea facultății și, implicit, înscrierea și susținerea examenului. A fost, deja, admisă la o universitate de prestigiu din Franța.

Va urma cursurile Universității SciencesPoParis, iar despre facultate susține că este „foarte grea, am fost 10 pe un singur loc”. A făcut această alegere, fiind pasionată de științe politice, economie, istorie sau drept.

„Este o facultate foarte grea, am fost zece pe un singur loc. Și știu că o să am o competiție extrem de mare, deci nu mă aștept să am neapărat rezultate la fel de bune ca și francezii. Ei, spre exemplu, au educație despre politică și la liceu sau alte materii pe care o să le facem la facultate. Dar îmi place competiția și consider că o să reușesc să fac față”, a povestit nepoata lui Dorel Vișan.

Vezi și MARELE REGRET AL VIEȚII LUI DOREL VIȘAN: NU A URMAT PRINCIPIUL ”FURAT” DIN INDIA: ”L-AM AFLAT TÂRZIU!”

Louise, nepoata lui Dorel Vișan, a fost admisă, deja, la facultate

La momentul actual, tânăra nu știe cu exactitate calea profesională pe care o va urma, iar facultatea va putea să îi deschidă acest drum. Nepoata actorului Dorel Vișan a mărturisit că specializarea aleasă pentru facultate are legătură cu zona europeană și zona de Est. Există o arie profesională largă și ar putea avea chiar posibilitatea să ajungă să lucreze în Parlamentul European.

„Am ales facultatea aceasta deoarece încă nu știu 100% ce vreau să fac mai târziu, dar cam aceste materii mă interesează, în general, inclusiv politica. Specializarea pe care am ales-o are legătură cu zona europeană și zona de Est. Am posibilitatea în viitor să mă întorc în țară sau să lucrez în instituții, spre exemplu, Parlamentul European, aria de posibilități fiind foarte largă”, a mai spus tânăra pentru Știri de Cluj.

De altfel, tânăra a fost admisă și la o altă universitate de prestigiu din Franța, și anume Universitatea Paris Panthéon 1 Sorbonne pentru dublă licență: Droit, Géographie et Aménagement. Însă, a ales să își continue studiile la Universitatea SciencesPoParis.

Vezi și  LOCUL ÎN CARE-L GĂSIM PE DUMNEZEU, DEZVĂLUIT DE MAESTRUL DOREL VIȘAN: „PE OM CÂND ÎL SCOȚI DIN RELAȚIA CU DIVINITATEA, EL NU MAI E NIMIC”

Tânăra a avut parte de susținerea familiei și, încă de la o vârstă fragedă, i-a fost insuflată dragostea față de limba franceză. De altfel, Louise Vișan s-a născut în Franța, țară în care a locuit timp de un an. Înainte de susținerea Bacalaureatului, a discutat cu bunicul său, actorul Dorel Vișan, despre Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Printre pasiunile tinerei se numără teatrul.