Mihai Șora s-a stins din viață la vârsta de 106 ani, în cursul zilei de sâmbătă, 25 februarie 2023. Anunțul trist a fost făcut chiar de soția sa, Luiza Palanciuc, pe rețelele de socializare. Astăzi, soția intelectualului a transmis un nou mesaj, extrem de emoționant, despre data și locul în care va fi înmormâtat.
Luiza Palanciuc, soția filosofului Mihai Șora, a transmis un nou mesaj emoționant pe rețelele de socializare, la o zi după ce acesta s-a stins din viață. Trupul neînsuflețit al intelectualului va fi depus la Biserica Albă, denumită de el ca „Biserica inimii mele”, în cursul serii de mâine. Apoi, marți, 28 februarie 2023, filosoful Mihai Șora va fi condus pe ultimul drum.
„Iubitule,
nu știu unde ești, în ce colț din București, într-o cameră rece; nu mă lasă să te văd, nici să te îmbrac, să-ți arăt lucrușoarele pe care le vei lua cu tine…
Te vor aduce mâine seară, la ora 21, în Biserica Albă – „Biserica inimii mele“, cum obișnuiești să spui, și te vor așeza acolo. Iar Biserica inimii tale va rămâne deschisă peste noapte, pentru ca oamenii care te prețuiesc și vor să-ți fie aproape să poată veni lângă tine.
A doua zi, marți, la ora 13, va fi slujba înmormântării tale, cu părinții Mihail, Florian și Silviu, oameni plini de har, pe care-i iubești. Și cu tinerii din cor, fermecătorul cor al Bisericii Albe, despre care ai povestit de atâtea ori…
Pe mâine, iubitule. 🤍”, este mesajul scris de soția filosofului, pe pagina oficială de Facebook.
Deși între Mihai Șora și Luiza Palanciuc a fost o diferență mare de vârstă, și anume 58 de ani, acest lucru nu i-a împiedicat să se iubească și să formeze o familie. În anul 2014, când intelectualul avea vârsta de 98 de ani, s-a căsătorit civil cu partenera lui. (Vezi AICI detalii și fotografii exclusive cu cei doi!)
Sursă foto: CANCAN.RO, captură video YouTube (TEDx)