Unde se afla fiica lui Gheorghe Dincă în momentul în care Alexandra a fost răpită. „Am văzut-o la televizor şi am recunoscut-o”

Publicat: 04/09/2019 | 15:39

Fiica lui Gheorghe Dincă, în momentul în care a fost audiată la DIICOT București,  a declarat că în ziua de 24 Iulie, atunci când Dincă a răpit-o pe Alexandra Măceşanu, a fost în Caracal, în trecere, împreună cu o colegă de serviciu de la Arad, dar şi cu fratele ei, Dan Dincă.

Au venit două doamne la fermă noastră. Ştiu sigur că nu era dimineaţa la prima oră pentru că noi nu venim atât de devreme. Era în jur de ora 10.00. Au spus că vor să cumpere 5.000 de puieţi de nuc, că vor să facă o plantaţie la Arad pe fonduri europene. Le-am spus că n-am pe stoc atâţia puieţi, mi-au zis să fac un inventar, că le plac, că sunt de calitate şi cumpără tot. A rămas că ne auzim la telefon, dar n-au mai dat niciun semn de viaţă. După aceea, când a izbucnit scandalul, am văzut-o pe fiica lui Dincă la televizor şi am recunoscut-o”, a declarat George Iancu, patronul fermei din Dăbuleni, potrivit Adevărul.ro.

Gheorghe Dincă, colaborator al Securității?

Ancheta în cazul crimelor din Caracal este în plină desfășurare. Gheorghe Dincă se află, în aceste momente, la IGPR, acolo unde continuă procedura de evaluare a comportamentului acestuia. Ulterior, în cazul în care Dincă nu se va opune, el va fi supus și testului poligraf.

O informație uluitoare a apărut în spațiul public. Conform evz.ro, Gheorghe Dincă – la sfârșitul anilor `80 și începutul anilor `90 a lucrat, alături de soția sa, la spitalul din Caracal – ar fi fost colaborator al Miliției și Securității. Un fost coleg al lui Gheorghe Dincă a declarat, sub protecția anonimatului, că bărbatul de 66 de ani îi turna pe doctori dacă primeau cafea sau Kent de la pacienți.

„El era un geamgiu ferchezuit. Sigur era informator la Miliție sau Securitate pe vremuri. Turna doctorii când luau un pachet de cafea sau Kent”, susține fostul coleg al lui Gheorghe Dincă.