Cu o zi în urmă, familia Andreei Tonciu a trăit momente de panică extremă, după ce o grenadă a fost legată de clanța porții casei lor. În tot acest timp, vedeta se află în afara României, putând să își susțină familia doar de la distanță. Iată ce spus Andreea Tonciu despre incidentul care i-a tulburat familia!
Miercuri, 29 mai 2024, casa Andreei Tonciu a fost înconjurată de numeroase echipaje de poliție, după ce o grenadă a fost legată de clanța porții. Părinții și sora ei s-au temut de ce s-ar fi putut întâmpla dacă grenada ar fi fost încărcată cu explozibil. Andreea Tonciu a trecut și ea prin momente dificile!
Atunci când a avut loc incidentul, Andreea Tonciu nu se afla în țară, motiv pentru care s-a simțit asaltată de apeluri telefonice din partea presei și a cunoscuților.
Mama ei i-a povestit în detaliu ceea ce li s-a întâmplat, iar acest lucru a îngrozit-o pe brunetă. Vedeta a procesat cu greu riscul la care a fost expusă familia sa în acele momente.
Andreea Tonciu a declarat că este șocată și are încredere că autoritățile vor identifica persoana responsabilă pentru legarea grenadei de clanța porții. De asemenea, vedeta se bucură că familia ei a scăpat teafără dintr-un incident atât de grav.
”Vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați dat, pentru toate încurajările, efectiv sunt șocată de ce ni se poate întâmpla mie și familiei mele. Dar, sper ca autoritățile române să își facă treaba și am foarte mare încredere în ei că vor fi alături de mine și de familia mea. Sunt șocată, efectiv sunt șocată.
Mi-a bubuit telefonul cu zeci de mesaje, sute de mesaje și apeluri, m-am speriat inițial, amc rezut că s-a întâmplat ceva foarte grav la mine acasă. Mulțumim lui Dumnezeu că totul este bine și sper ca poliția să identifice omul sau oamenii răi care vor să ne facă rău”, a fost mesajul transmis de Andreea Tonciu, pe pagina sa de Instagram.
Tatăl Andreei Tonciu a exprimat îndoiala că ar exista cineva care să le dorească răul, menționând că nu sunt în conflict cu nimeni. De asemenea, acesta a sperat că situația ar putea fi doar o glumă proastă și că individul responsabil va fi tras la răspundere.
”Eu nu știu prea multe. Concluzia este că grenada era adevărată, dar fără explozibil. Ori a făcut cineva o glumă proastă, ori nu știu ce s-a întâmplat. Eu nu m-am certat cu nimeni, nici eu, nici soția. Ori copiii, ori drogații, nu știu. Știu cum s-a întâmplat, dar nu eram acasă. La 20.00 a plecat de acasă, la 23.00 când a venit acasă, era grenada pe ușă legată cu ceva. Ea a luat-o și a aruncat-o. Bine ca nu avea explozibil, vă dați seama ce se întâmpla, o tragedie.
Dacă nu o găsea ea, cred că dimineața când plecam eu, cum apăsam, că era între clanță și legată mai sus. Cum apăsam clanța în jos, nu mai vorbeați cu mine azi. Eu nu m-am certat niciodată, nici eu, nici soția. Nu am făcut nimic ăn viața mea. Nu știu ce se poate întâmpla. Au spus că vor lua grenada la expertiză”, a declarat tatăl Andreei Tonciu, la Star Matinal.
Citește și: ALERTĂ CU BOMBĂ ÎN CASA ANDREEI TONCIU. TOATĂ STRADA ESTE ÎNCHISĂ