Claudia Pavel alias Cream a dispărut din viața publică după emisiunea Ferma. De curând, artista a vorbit într-un interviu despre viața ei din prezent care este schimbată complet.
Cream știe cum să aibă grijă de ea și să se mențină in formă, deși este mama singură iar acest lucru ar trebui să fie un impediment în calea menținerii siluetei.
„Întreg lifestyle-ul ar trebui să fie un detox! Fac sport, fac hot Bikram Yoga, sunt înnebunită că există în România, este un studio foarte tare în Herăstrău, de hot yoga, și fac acolo de câte ori pot pe săptămână. Cât stăm la mare înot și merg la plajă zilnic, sper să reușesc să alerg pe plajă, așa cum mi-am propus. În plus, mănânc sănătos, sunt vegană.
Sper să nu am foarte multe „cheat days” aici la mare, să mă țin de treabă și să îmi beau sucurile mele, să nu mă las pradă tentațiilor!”, ne-a povestit Cream, pentru Ciao.
„Sunt foarte fericită că sunt vegană, am 59 de kilograme, îmi doresc să ajung la 56 de kilograme, de aceea beau ceaiuri din plante, sucuri, mănânc salate, practic întreaga noastră viață ar trebui să fie un detox. Ca să ai par frumos și piele frumoasă asta trebuie să faci.
Este un stil de viață extrem de sănătos, lipsit de toxine. Trebuie să avem grijă de imunitatea noastră și să eliminăm toxinele din viața noastră, să facem sport și să avem o alimentație sănătoasă. Mai fac masaje, și acupunctură, pentru inreținere”, a mai declarat Cream.
Toată luna august artista s-a aflat la mare, în Mangalia, fiind astfel aproape de casă. Mămica are și un loc de muncă. Alternează concertele de pe litoral cu Vaporașul muzical, un proiect educațional și cultural, de care se ocupă.
„În perioada 1-31 august, vă așteptăm cu copiii în portul Mangalia, de luni până vineri, între orele 10.00-12.00. Acest proiect nu are scop comercial, ci doar educațional și cultural, având motto-ul „E cool să fii cult”.
Misiunea proiectului este de a oferi o alternativă culturală copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani, de a sărbători și promova elemente artistice și de a nutri și promova arta și cultura. Este foarte frumos la noi pe Vaporaș, cântăm, ne distrăm și toți copiii care ne-au vizitat au fost super încântați și entuziasmați!”, a mai adăugat Cream.