Unde NU se vor deschide școlile, începând cu 8 februarie. Câte județe se mai află în scenariul galben

Publicat: 31/01/2021 | 17:21

Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură redeschiderea școlilor. Elevii sunt nerăbdători să se întoarcă în bănci, să socializeze și să se bucure din nou de o viață aproape normală. Cu toate acestea, încă există județe care se află în scenariul galben.

Din 8 februarie, școlile urmează să se deschidă și, pentru moment, dat fiind faptul că există foarte multe județe în scenariul verde și câteva în scenariul galben, este exclus învățământul de tip hibrid.

”În scenariul verde, toate grădinițele și școlile sunt deschise.

În scenariul galben, avem deschise grădinițele, învățământul primar, respectiv clasele I-IV, și clasele terminale, clasa a opta și clasele a XII-a, a XIII-a.

În scenariul roșu, vor fi deschise grădinițele și clasele I-IV, chiar dacă este rata de infectare peste 3 la mie. La pragul de 6 la mie, se suspendă activitățile”, a explicat Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, cu privire la scenariile în care vor fi deschise școlile din 8 februarie 2021.

Ce județe au rămas în scenariul galben:

Județele care încă se află în scenariul galben sunt: Alba, Botoșani, Brașov, București, Cluj, Constanța, Ilfov, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Suceava, iar singurul județ aflat în scenariul roșu este Timiș, însă la limită, cu o rată de infectare de 3,2 la mie.

Teste pentru toți copii din clasele cu elevi infectați

Autoritățile vor teste pentru toții copii din clasele care înregistrează cazuri. Testările ar urma să fie făcute cu teste rapide, pentru ca părinții să afle chiar în aceeași zi dacă cei mici ai lor au fost infectați cu coronavirus, și totodată să fie luate rapid măsurile de izolare.

Cu privire aglomerația care se formează în fața școlilor atunci când părinții și bunicii vin să ia copiii de la școală, un rol important îl vor avea polițiștii locali, însărcinați să le atragă atenția acestora să păstreze distanța de siguranță, scrie antena3.