Cântăreaţa Anca Pop a murit înecată după ce a derapat și a căzut cu maşina în Dunăre. Tragedia s-a petrecut în zona viaductului Sviniţa. Artista mergea acasă, la părinţii ei, în Moldova Veche. Destinul a făcut ca povestea ei de viață să se încheie pe DN 57, la doar câțiva kilometri de casă.
Avea doar 33 de ani. A fost găsită în interiorul maşinii, fără viață, după ce sora ei a alertat autoritățile. Nu mai primise niciun semn de la cântăreaţă după ce aceasta plecase dinspre București cătree casă. Urma drumul din Clisura Dunării, însă poleiul i-a fost fatal. Autorităţile au pornit – imediat după ce au fost anunțate – în căutarea artistei, atât pe apă, cât şi pe uscat.
CITEȘTE ȘI: ANCA POP A MURIT. PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Poliţiştii de la Frontieră au fost cei care găsit-o pe fată moartă, înecată în propria maşină, în locul unde Dunărea trece prin localitatea Sviniţa.
„Poliţiştii de frontieră mehedinţeni, în timp ce se aflau în misiune de patrulare-cercetare a zonei de responsabilitate, au observat în dreptul kilometrului fluvial 993 din localitatea Sviniţa un autoturism căzut în apele fluviului Dunărea. Poliţia de Frontieră a luat imediat masura înştiinţării Inspectoratului de Urgenţă, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi a căpităniei Orşova, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat Corina Moraru, Politia de Frontieră.
CITEȘTE ȘI: CÂNTĂREAȚA ANCA POP A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER
In anul 2004, un demo de-al Ancăi Pop a fost auzit de către președintele casei de discuri 604 Records, Jonathan Simkin. Acesta a încurajat-o să scrie melodii pentru materialul său discografic de debut. Anca Pop a declarat, de asemenea, la emisiunea ‘Neatza cu Răzvan și Dani, că s-a întors înapoi în țară pentru inspirație.
În anul 2008, Anca Pop a intrat în contact cu Goran Bregović. Au început să compună diverse cântece împreună pentru cel de-al treisprezecelea său album de studio, „Champagne for Gypsies”.
În anul 2012 a fost lansată piesa „Jealous Monster” , în mod independent, împreună cu un videoclip muzical care acompaniază piesa.