Liviu Guță este un artist foarte apreciat în România. În cadrul unui interviu, acesta a mărturisit unde a lucrat înainte să devină cântăreț și a spus adevărul despre viața sa amoroasă.
Liviu Guță și-a deschis sufletul și, în cadrul unui interviu, a vorbit atât despre viața amoroasă, cât și despre începuturile carierei sale muzicale. În emisiunea ”Duet”, moderată de Alexandra Ungureanu, artistul a mărturisit faptul că, înainte să ajungă în industria muzicală, a lucrat atât la un service auto, cât și în Iugoslavia, făcând treburi gospodărești.
La sfârșitul anilor 1990, Liviu Guță a început să cânte alături de formație.
„La un local cânta lumea și dacă livram, mă chemau și pe mine. Lucram și la un service auto. Eu nu apucasem pe atunci să cânt la microfon, niciodată, doar în casă. Până să mă lansez, am fost prin Iugoslavia plecat, am lucrat și acolo, ce am putut și eu, la porumb, treburi gospodărești. În ’98-’99 am început să cânt cu formația și eu. Când m-am dus la local, m-au pus direct să cânt manele. Eu nu prea eram de acord, nici nu știam, dar am învățat două piese. Prima dată îi imitam pe alții”, mărturisea Liviu Guță în cadrul interviului.
Cât despre viața amoroasă, cântărețul a mărturisit că totul este în regulă: ”Nu stau de gagici, gagici după program, dacă mai e timp, dacă nu mă pun în pat și dorm. Glumesc. Cu dragostea stau bine. Fără griji, fără complicații, fără stres. E bine, e perfect, o aplaudă”.
Sursă foto: captură video Youtube