Unde-i lege nu-i tocmeală! Polițiștii au aplicat amenzi de 20.000 de lei, după ce un tânăr de 18 ani a dat o petrecere

Publicat: 19/01/2021 | 14:39

O petrecere de pomină a fost întreruptă de polițiști, în plină pandemie. Un tânăr de 18 ani a crezut că poate fenta legea, așa că a organizat un bairam ca la carte. Din păcate, evenimentul s-a sfârșit cu dosar penal, dar și cu sancțiuni de 20.000 de lei.

Un tânăr de 18 ani a dat o petrecere într-un imobil din Cluj Napoca, dar evenimentul a fost întrerupt de polițiști. Cei care luau parte la petrecerea de pomină au primit sancțiuni în valoare totală de 20.000 de lei. Potrivit informațiilor oferite de bzi.ro, petrecerea a avut loc vineri, iar oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 22.20 cu privire la cele întâmplate.

S-a acționat imediat, iar tânărul de 18 ani care a organizat petrecerea a primit și dosar penal, pe lângă sancțiunea contravențională.

La petrecerea cu pricina erau prezente 27 de persoane, toate amendate cu 19.500 de lei.

Petrecăreți amendați în Argeș

Polițiștii le-au stricat distracția unor tineri din Argeș. Oamenii legii au ajuns în mijlocul petrecerii organizate într-un local. Patronul și petrecăreții s-au ales cu amenzi usturătoare. În total, aproape 200 de societăți comerciale și localuri au fost verificate și amendate.

Poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au constatat că într-un imobil era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, desfășurat în spaţiu închis. După intervenția oamenilor legii, evenimentul a fost oprit, iar organizatorul a fost sancţionat  contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.La petrecere au participat opt tineri care aveau vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Tinerii au fost sancționați contravențional,  de către polițiștii argeșeni,  cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare.