CRBL și soția lui, Elena, făceau anunțul care zguduia un întreg showbiz: au divorțat! După 16 ani de căsnicie, în care totul era ca pe roate, cel puțin asta a fost senzația dinafară, cei doi au luat uluitoarea decizie. Fiecare pe drumul lui, pentru binele fetiței lor, Alesia. Cel puțin, așa a sunat parte din ”motivare”. Așa că, de ziua Andei Adam, care a dat mega-petrecere la Tuya, artistul și-a făcut apariția singur. Iar CANCAN.RO a aflat și unde s-a mutat, după despărțire! Avem detaliile și imaginile, în exclusivitate.
CRBL a fost unul dintre cei aproximativ 80 de invitați de Anda Adam, la party-ul dat cu ocazia zilei de naștere. 44 de ani a împlinit artista și chiar a petrecut pe cinste, alături de prieteni, la Tuya. CRBL a venit singur, nu s-a ”lipit”, deocamdată, de nimeni, semn că mai are nevoie de ceva timp pentru a trece peste divorț (Vezi AICI detaliile). Dar distracția nu a ratat-o, a fost în mână, cum se zice, a glumit cu ceilalți invitați, a băut un șprițuleț și, așa, avea să plece printre ultimii.
În jurul orei două noaptea a decis CRBL s-o părăsească pe sărbătorită, a ieșit în stradă, după ce a comandat un Uber. Care a sosit repejor și l-a repezit acasă. La noua locuință, pentru că fosta soție a rămas în cea de la Otopeni, unde, până de curând, au stat împreună.
(CITEȘTE ȘI: CRBL ȘI ELENA, NUNTĂ ÎN STIL MAFIOT! IMAGINI RARE CU CEI DOI, ÎN URMĂ CU 16 ANI)
Și unde și-a găsit ”culcuș” CRBL? În Pantelimon, la un bloc, în fața căruia a tras Uber-ul. Artistul a plătit, a coborât, a trecut pe lângă mașina lui, de care nu s-a folosit, logic 😉, pentru a ajuns la Tuya, unde a participat la mega-party-ul Andei, și a ajuns în noul său apartament.
CRBL era cel care anunța, la începutul lunii aprilie, că s-a despărțit de Elena, femeia cu care avea un mariaj de nu mai puțin de 16 ani. A făcut-o în numele amândurora, dând explicațiile pentru separare.
„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață.
Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei. Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună.
În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, a fost anunțul artistului, în mediul online.
Asta după ce, nu cu mult timp înainte, dezvăluiau cât de fericiți sunt, odată cu participarea lor la Power Couple. „Pentru mine, Power Couple înseamnă o experiență diferită de tot ce am trăit până acum, presărată cu de toate: iubire, fericire, frică, dezamăgire, lacrimi, zâmbete, realitate. Un fel de all inclusive”, a declarat Elena.
Completat de CRBL: „Experiența Power Couple mi-a confirmat că împreună suntem un adevărat cuplu puternic și că putem trece peste orice obstacol!” N-a fost să fie!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.