Unde a fost găsită femeia din Brașov care a dispărut după ce și-a făcut cont pe Tinder + ce făcea. Șoc pentru familia ei

Publicat: 11/07/2024 | 15:08

Răsturnare de situația în cazul Sabinei Tomescu, femeia în vârstă de 41 de ani, dispărută din Brașov! Rudele erau disperate și începuseră să se gândească la ce este mai rău. Familia acesteia credea că a plecat în Belgia, acolo unde și-ar fi găsit un ”iubit” pe Tinder. Totuși, autoritățile au găsit-o în cu totul altă parte. Află, în articol, ce s-a întâmplat, de fapt, cu românca.

Sabina Tomescu este necăsătorită și nu are copii. Femeia nu a mai plecat niciodată de acasă fără să păstreze legătura cu familia. Astfel, rudele au intrat în panică atunci când văzut că aceasta nu se mai întoarce acasă. Inițial, le-a spus că are programat un interviu la Bruxelles.

Vezi și: ALERTĂ DISPARIȚIE COPIL! ȘTEFANIA NICOLETA, O MINORĂ DIN ARGEȘ, ESTE DE NEGĂSIT. DACĂ O VEDEȚI, SUNAȚI LA 112

Unde a fost găsită Sabina, femeia dispărută din Brașov

Sabina Aurelia Romescu a fost dată dispărută după ce ar fi plecat voluntar de acasă pe 25 iunie. Femeia le spusese rudelor că urmează să aibă un interviu la Bruxelles. Ulterior, sora şi cumnatul femeii au aflat ulterior că nu a ajuns la acea întrevedere.

Totodată, cei doi au descoperit că femeia cunoscuse un bărbat pe tinder de la care ar fi primit 1.000 de euro. Acela a fost momentul în care le-au trecut prin minte mai multe scenarii. De asemenea, ei au aflat că Sabina avea planificată o călătorie în Egipt, în staţiunea Sharm-el-Sheikh, fără să anunțe pe nimeni dintre cei apropiați.

Miercuri, 10 iulie, autorităţile au anunţat că au reuşit să dea de urma femeii dispărute care a ajuns caz internațional. Sabina Aurelia Romescu a fost găsită chiar în Egipt, acolo unde sora și cumnatul ei aflaseră că urmează să plece.

„Miercuri, 10 iulie, în urma activităţilor de cooperare poliţienească internaţională, o femeie, de 41 de ani, care ar fi plecat voluntar, în cursul zilei de 25 iunie a.c. de la locuinţa de domiciliu, din municipiul Braşov, cu destinaţia Belgia, a fost depistată pe teritoriul statului Egipt”, a transmis IPJ Braşov, potrivit Bzb.ro.

Pe 26 iunie a fost ultima dată când rudele au vorbit cu Sabina. Cumnatul ei a crezut că a picat în capcana traficanților de carne vie pentru că, în locuința sa, au fost găsite chitanţe din care reiese că a cheltuit într-un timp scurt aproximativ 1.000 de euro. Este vorba despre suma pe care primit-o de la „iubitul” de pe Tinder.

Citește și: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! SAMUEL, UN BĂIAT DE 11 ANI, A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. DACĂ ÎL VEDEȚI, SUNAȚI LA 112