Cosmina Păsărin (40 de ani) a ieșit de ceva timp din lumina reflectoarelor. Fosta prezentatoare a emisiunii Vorbește lumea preferă să dedice mai mult timp familiei și prietenilor săi. În plus, frumoasa brunetă iubește din nou. După mulți ani de singurătate, Cosmina are o nouă relație și este extrem de fericită.
Cosmina Păsărin a devenit cunoscută în urmă cu mulți ani, după ce a participat la emisiunea Vara ispitelor. Ulterior, ea a fost extrem de mediatizată în presa românească. De-a lungul anilor ea și-a clădit o carieră de succes în televiziune, fiind prezentatoare la mai multe emisiuni de succes. Cosmina a fost mereu discretă în privința vieții sale personale. Bruneta a avut o relație de 11 ani cu George Vintilă, însă după despărțirea de acesta a preferat singurătatea.
După ce a părăsit postul de prezentatoare a emisiunii Vorbește lumea, Cosmina Păsărin a avut apariții publice tot mai rare. Pentru a spulbera orice fel de speculații pe seama „dispariției” sale din prim planul showbizului, frumoasa brunetă a făcut câteva dezvăluiri. Astfel, ea a explicat că după o lungă perioadă de timp în care a fost singură, acum se află într-o nouă relație. Cosmina a subliniat că este extrem de fericită, iar suferințele pe care le-a trăit în trecut sunt acum doar simple amintiri. În plus, Cosmina preferă acum să petreacă mai mult timp cu familia și prietenii, și totodată să se concentreze pe proiectele sale. Astfel, aparițiile la evenimentele mondene au trecut pe locul secund. Bruneta a reamintit și faptul că nu a vrut niciodată să fie mereu în atenția presei, ea fiind, de fapt, o fire foarte discretă.
„Sunt bine din punct de vedere sentimental. Am o relaţie şi sunt fericită. Aleg să fiu discretă în privinţa relaţiei pentru că în acest fel am mai multă linişte, mai mult spaţiu. Înţeleg mecanismele showbizului, dar nu mă regăsesc în ele în această perioadă.
Nu am mereu timp de apariții la evenimente. Nu este o strategie din spatele aparițiilor mele. Atunci când am o stare bună prefer să vin la evenimente cu drag. În rest, prefer să stau cu familia şi apropiaţii mei.
Nu ştiu cum percep oamenii persoanele publice. Eu nu m-am dat în vânt după promovarea excesivă, nu sunt neapărat dornică să apar, dar nu cred că este ceva greşit în asta. Eu sunt un om mai discret. În perioada în care am fost atât de mediatizată nu era un lucru pe care eu puteam să-l controlez. Pur şi simplu aşa se întâmplau lucrurile. Sunt într-o zonă în care prefer să fiu mai concentrată pe proiectele pe care le am, pe viaţa mea personală”, a declarat Cosmina Păsărin pentru Fanatik.
În urmă cu ceva timp, Cosmina Păsărin a dezvăluit care sunt marile ei regrete în materie de dragoste. Bruneta a povestit că pe când avea 20 de ani a avut o relație extrem de nocivă pentru ea. Mai exact, partenerul ei era foarte gelos și posesiv, ea devenind, de fapt, o prizonieră în acea relație.
„Cea mai mare greșeală pe care eu consider că am făcut-o este aceea că am permis ca gelozia și posesivitatea unui fost partener să îmi conducă viața și să transforme acea relație din parteneriat în prizonierat. Pot spune, deci, că am renunțat atunci la mine pentru a-l face pe el să se simtă confortabil, însă eu eram prizonieră în propria relație și mi-am semnat singură acea sentință. Nu este sănătos ce am făcut”, a declarat Cosmina Păsărin pentru VIVA.
(CITEȘTE ȘI: Cosmina Păsărin și-a “tradus” iubitul, dar nu are niciun regret: “Nu e nimeni fără pată!” + După ce principiu se ghidează)