Unchiul fetiței care a murit astăzi, călcată de o mașină de poliție a făcut declaraţii cutremurătoare. În timp ce ieșea de la școală, tânăra de doar 12 ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni. Aceasta era alături de colega ei de clasă, în vârstă de 11 ani.
Cele două traversau strada în drum spre casă, când o mașină a poliție le-a lovit din plin, pe un bulevard important din sectorul I al Capitalei. Pe una dintre ele a aruncat-o la 30 de metri distanță.
Fetița de 12 ani și-a pierdut viața, pe loc, iar cealaltă a fost transportată de urgență la spital.
La locul accidentului s-au strâns mai mulţi localnici, iar din spusele acestora în autoturism se afla un singur polițist, care nu se afla în misiune atunci când a avut loc accidentul.
Distrus de durere, unchiul victimei a ajuns imediat la fața locului, după ce a aflat că nepoata sa s-a stins din viață. Bărbatul a povestit că polițistul le-ar fi văzut pe fete, dar cu toate acestea nu a oprit.
”Au luat-o să o bage în mașină, să o resusciteze, ne-au spus că sunt șanse minime de supraviețuire, am sperat în continuare să își revină, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Mașina poliției nu avea luminile, nici sunetul pornite. Le putea vedea de la o distanță foarte mare. Ele nu au fugit, au mers încet. Mașina avea o viteză foarte mare. Dacă voia să încetinească, în momentul în care le-a văzut, o făcea”, a povestit unchiul fetiței.
De asemenea, unchiul fetiţei decedate este de părere că polițistul nu a fost atent la ceea ce se întâmpla pe șosea, motiv pentru care le-a lovit din plin pe cele două eleve.
Sursă foto: capturi YouTube