Ofiţerul Mihaela Abaza, fost purtător de cuvânt al Poliţiei din Iaşi, se zbate între viaţă şi moarte în urma unui accident care a avut loc chiar în sediul Poliţiei. Joi, după ce a ajuns la serviciu, poliţista de 27 de ani a căzut pe scări şi a ajuns în stare gravă la spital. Ofiţerul a suferit o hemoragie intracraniană, care, asociată cu o boală de sânge pe care o avea mai de demult a făcut ca starea sa de sănătate să se înrăutăţească drastic. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are detalii despre acest caz cutremurător.
„Pacienta a ajuns în UPU joi, 8 iunie, după o cădere de la acelaşi nivel, pe scări. În urma investigaţiilor, s-a observat că tânăra are un hematom subdural. Treptat, starea pacientei s-a degradat, victima devenind comatoasă. După efectuarea CT (computer tomograf, n.r.), pacienta a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie“, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. (VEZI ŞI: cine e poliţistul lovit de către CRISTIAN BOUREANU. Multă lume îl consideră un erou)
Colegii Mihaelei Abaza au demarat o campanie de sensibilizare a opiniei publice, în vederea donării de sânge. Tânăra are sânge grupa A2, RH negativ.
„URGENT! Donare de sânge pentru colega mea Abaza Mihaela, internată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi! Donatorii trebuie cu precădere să aibă grupa A2 negativ, să nu fie bolnavi, răciţi, să nu fi băut alcool măcar de o zi şi să nu fi luat medicamente. Donarea de sânge se face la centrul principal, mai sus de Spitalul Sf. Spiridon, şi să specifice că donează pentru Abaza Mihaela! Mulţumesc tuturor care pot ajuta o colegă atât de dedicată meseriei şi o mamă extraordinară a unui băieţel de doi anişori care are nevoie de mama lui!“, a anunţat pe Facebook o colegă de muncă de-ale Mihaelei Abaza. (CITEŞTE ŞI: Marian Godină dă examen să devină ofiţer. Ce i-au spus la test întrece orice imaginaţie. ”Mi s-a zis de multe ori că-s prost, arogant, miliţian, nesimţit etc, dar…”)
CRISTI SANDU