Nouă militari au fost răniți în timpul unui exercițiu de aruncare a grenadei
Un voluntar român a povestit ce trăiesc, zi de zi, cei care luptă și își dedică viața salvării sufletelor ce se zbat între viață și moarte. Povestea pe care o prezentăm, acum, este una reală și cutremurătoare. Ce a spus un voluntar despre un accident dramatic, ce s-a petrecut de curând.
Trăirile voluntarilor și ale medicilor, din prima linie, sunt de-a dreptul cutremurătoare. Situațiile pe care aceștia le trăiesc, zi de zi, le oferă șansa să simtă viața, diferit de a „civililor”, aceea de a pleca acasă cu bucuria în suflet că au reușit să mai salveze o viață, sau, dimpotrivă, cu durere și neputință, când nu mai pot face nimic pentru a salva soarta unui om care se află în mâinile lor. Nu este doar o meserie, este un stil de viață, un act de umanism pentru semenii noștri.
Paramedici București / (sursă foto: Inquam Photos”)
Un accident grav a avut loc aseară, în municipiul București. Un accident ce va rămâne viu în mintea voluntarilor, familiei și a medicilor care au sperat, până în ultima clipă, că un suflet a scăpat din ghearele morții. Din nefericire, finalul a fost unul plin de durere, frustrare și neputință.
„Neputință, silă, poate milă, pentru cei care conduc orașul acesta…un cumul de sentimente negative am după seara trecută.
Seara în care am ajuns primul și am demarat manevrele de resuscitare pentru un băiat lovit de mașină, cel mai probabil, pe trecerea de pietoni. Pe Antiaeriană.
Avea 19 ani și era în clasa a XII-a.
Un apel disperat prin sms de la Marius, colegul meu de Program: «Accident Antiaeriană. Nu mai respiră».
Am ajuns într-un suflet. Imaginea trupului inert, aruncat la vreo 20 de metri pe asfalt, nu e ceva care să se mai șteargă vreodată.
Am luat trusa de resuscitare, mi-am pus mănuși și, cu ajutorul unui tip foarte curajos, care ne anunțase despre accident, prin canale ce au fost mai rapide decât 112, l-am întors pe spate.
El i-a ținut capul în ax, eu am început compresiile toracice.
Sângele a început să apară din urechi, din nas, din gură…pe moment, te concentrezi pe ce ai de făcut. Ignori emoțiile, ignori probabilitatea extrem de mică de a-l mai salva.
Ni s-a alăturat un echipaj de prim ajutor al SMURD, oameni faini, având-o ca voluntar pe doamna profesor universitar Virginia Mărăcine, apoi a venit Petrișor al meu, asistent SABIf, aflat în timpul liber”, a povestit voluntarul, pe rețelele de socializare.
Durerea medicilor, voluntarilor și mai ales, a familiilor care își pierd fie tatăl, fiul, fiica, mama sau fratele, nu poate fi transpusă în cuvinte. Întrece orice limită a rezistenței umane la suferință.
Autoritățile iau măsuri doar pe hârtii, sau poate nici acolo. Justiția din România oglindește imaginea unei realități dure, care poate fi văzută doar prin ochii familiilor care își pierd copiii în accidentele cumplite.
„Apoi un echipaj cu medic de la SABIf (doamna doctor Pirpiliu), tot așa, cu oameni minunați și foarte sufletiști, plus Max, colegul meu voluntar.
Nu erau prea multe de făcut, dar s-au făcut toate cele pentru a-l salva.
Iarăși, expresia părintelui ajuns la fața locului este de nedescris. Durerea șoferului vinovat, la fel.
Totul din cauza vitezei, grabei, și orașului de necontrolat în care trăim.
Degeaba s-au făcut zeci de petiții către Primăria Nimănui, pentru punerea șoselei în siguranță. Nu au făcut nimic.
Tributul: acest copil nu mai este printre noi.
L-am lăsat pe asfalt, acoperit de o folie a morții, alături de o familie distrusă”.