Un veteran de război ar putea ajunge în spatele gratiilor, la 92 de ani! Ce făcea cu biletele CFR gratuite
Ca veteran de război, Vasile Curecheriu are dreptul la călătorii gratuite cu trenul, cu însoţitori. Potrivit anchetatorilor, omul se ducea în gara şi se oferea, contra-cost, să îi ia cu el pe cei care mergeau spre Bucureşti. Doar în 2015, el ar fi făcut cel puţin 200 de călătorii. Bătrânul spune că a recurs la astfel de înşelătorii pentru că murea de foame din pensia primită de la stat.
Bărbatul primeşte anual 12 tichete de tren gratuite, pentru el şi alte 12 pentru însoţitori. Anchetatorii susţin că pe lângă acestea, bătrânul mai cumpără şi altele, la negru. Bătrânul îşi găsea uşor „clienţii” în gară, pe care îi lua cu el spre Bucureşti. Teoretic, oamenii circulau gratis, dar practic, ei îi dădeau bătrânului 40-50 de lei, mult mai puţin decât dacă şi-ar fi cumpărat biletul de 120 de lei.
Ancheta poliţiştilor a început în urmă cu doi ani. Aceştia au stabilit că într-o perioada de şapte luni, în 2015, bărbatul a folosit peste 200 de bilete pe ruta Botoşani – Bucureşti. Adică, aproape un bilet pe zi. Prejudiciul se ridică la 20 de mii de lei.
„Am umblat pe tren vreo doi ani. Duceam oameni până la Bucureşti şi eu veneam înapoi şi luam şi eu ceva parale, domnule şef! 400-500 de franci. Cam atât. M-au găsit doi controlori civili şi m-au trimis în judecată”, a mărturisit bătrânul, citat de stirileprotv.ro.