Şase persoane, inclusiv doi copii, au fost răniţi după ce un vehicul a intrat într-un grup de oameni în apropierea unui centru sportiv unde se celebra o sărbătoare musulmană, au anunţat autorităţile, care au precizat că incidentul nu pare să fie unul de natură teroristă, relatează Mediafax.
Un copil în vârstă de opt ani este în stare critică. Nu există informaţii suplimentare despre starea răniţilor.
Poliţia din comitatul Northumbria a declarat că au reţinut o femeie în vârstă de 42 de ani, iar incidentul nu pare să fie unul de natură teroristă.
Incidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.14 (ora României, 11.14) în apropierea centrului Westgate Sports, unde mai mulţi musulmani participau la celebrarea sărbătorii Eid.
Asif Anwar, un martor ocular, a declarat că şoferiţa a pierdut controlul vehicului şi a intrat într-un grup de oameni. Acesta a precizat că iniţial s-a gândit că ar putea fi vorba de un atac terorist, informează site-ul cotidianului Huffington Post.