Un valcean a cazut cu caruta si calul intr-o groapa de zece metri de pe albia raului Olt
Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Valcea, agent Loredana Sandu, tragedia a avut loc in perimetrul unei foste balastiere din zona, iar cei doi barbati intentionau sa incarce nisip din zona respectiva.
„Este un barbat de 59 de ani care a cazut cu tot cu cal si cu caruta intr-o groapa de pe albia raului Olt, din zona localitatii valcene Caineni. Acolo este zona unei foste balastiere. In caruta erau acest barbat si un prieten de-al sau, iar la un moment dat calul s-a speriat si s-a indreptat spre acea groapa plina cu apa. In zona au fost excavari, iar groapa are intre cinci si zece metri adancime. Prietenul celui cazut spune ca a incercat sa-si scoata amicul din apa, dar nu a reusit si apoi a dat alarma. La fata locului, s-au deplasat politistii si pompierii militari, ancheta este in curs”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Valcea, agentul Loredana Sandu.
La ora transmiterii acestei stiri, in zona au ajuns pompierii militari si politistii, iar in scurt timp scafandrii de la ISU Valcea vor incepe actiunea de recuperare a barbatului, calului si carutei care au cazut in groapa.