Vremea în România se va schimba radical în următoarea perioadă. Valul de aer polar ce a ajuns în Europa se extinde și ajunge și în țara noastră. Ninsoarea și viscolul își vor face simțită prezența în mai mult zone, iar temperaturile din termometre scad simțitor.
Un val de aer polar pune stăpânire pe Europa. În Germania a fost emis un cod roșu de polei și ninsori. De asemenea, Franța, Elveția, Serbia și Irlanda sunt sub cod portocaliu de ger. Valul de aer polar se va extinde și va ajunge și în România. Meteorologii deja au emis un cod galben de viscol, ninsori și polei pentru mai multe zone.
„Se pare că am avut prima tentativă de instalare a unui val de aer polar, o vreme foarte rece, caracteristică acestui sezon. A fost și cea mai rece dimineață, dar suntem abia la început. Trebuie să ne obișnuim cu aceste temperaturi pentru că suntem abia la începutul iernii.
Au fost temperaturi ușor sub pragul gerului, în depresiuni chiar sub -10 grade, temperaturi negative în toată țara, acest lucru însemnând că solul s-a răcit destul de mult. De acum intrăm sub incidența unei mase de aer cald, deci pasajul acesta a fost de scurtă durată. Dar dacă acum ne încălzim, se pare că săptămâna următoare ne vom răci din nou. Chiar din această noapte avem oscilații destul de mari. De la temperaturi negative resimțite în toată țara, vom trece la temperaturi pozitive la noapte în toată țara”, a declarat meteorologul Alina Șerban, potrivit antena3.ro.
(CITEȘTE ȘI: AVERTIZARE METEO! COD GALBEN DE NINSORI ŞI VISCOL ÎN 11 JUDEŢE)
Zilele următoare România se va confrunta cu o vreme ceva mai rece. Temperaturile scad, iar meteorologii au emis un cod galben de ninsori viscolite. Avertizarea este valabilă în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 08:00.
„Pe parcursul nopții de miercuri spre joi (14/15 decembrie), în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilității. Se va depune strat de zăpadă și vor fi rafale de 70…90 km/h.
Îndeosebi în prima parte a nopții va ninge moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă în vestul și nord-vestul Oltenei, precum și în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55…60 km/h.”, anunță meteorologii.