Un turist l-a filmat întâmplător pe Michael Schumacher cu câteva momente înainte de accident! Cu ce viteză schia germanul
Un steward de 35 de ani, din Essen, susţine că l-a surprins pe Schumacher în timp ce-şi filma prietena cu telefonul mobil, la câţiva metri de locul accidentului.
Potrivit acestui martor, care a contactat vineri publicaţia germană, acest schior, care în opinia lui este Schumacher, avansa cu o viteză maximă de 20 km/h. Imaginile oferite de martor arată în plan secund un schior care avansează pe o porţiune situată între două piste şi apoi cade.
Acest martor intenţionează să trimită imaginile la Parchetul din Albertville, care anchetează accidentul.
Contactat de AFP, procurorul din Albertville a declarat că este interesat de această mărturie, însă nu a oferit alte detalii ale anchetei în curs.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.
G.C.