Un TIR încărcat cu lăzi de bere s-a răsturnat în localitatea I.L. Caragiale (judeţul Dâmboviţa), pe drumul dinspre Târgovişte spre Ploieşti. Cu toate că la faţa locului au sosit echipaje de poliţie şi jandarmerie, localnicii nu s-au sfiit să fure beri din lăzi, chiar sub ochii acestora.
Şoferul a asistat neputincios cum berea este luată de către localnici, neputând face nimic pentru a opri asta. Nici poliţiştii, nici jandarmii nu au băgat de seamă atunci când berile au fost sustrase din lăzi.
După ce au băut berile, localnicii au recunoscut că au jefuit TIR-ul răsturnat.
Pe lângă circumstanţele accidentului, poliţiştii vor mai cerceta acum şi furtul berilor din lăzi.