Un TIR de coroane si o mare de lacrimi
Rauri de oameni imbracati in negru au curs ieri, in jurul orelor 11.30, spre cimitirul de pe strada Elena Vacarescu din Baneasa. Printre acestia se aflau si majoritatea fotbalistilor si oficialilor dinamovisti, in frunte cu antrenorul Ioan Andone, Ionel Ganea, Adrian Cristea, Margaritescu, Andrei Cristea, Danciulescu, Dolha, Marius Niculae, Scarlatache si altii. Toti aveau fetele transfigurate, pentru ca omul care pana nu demult avea grija de integritatea lor corporala, Bogdan Ratiu, s-a stins la numai 39 de ani, in urma unui accident vascular venit din senin. In cortegiul funerar s-au aflat si fratii Becali. Giovani, care i-a fost nas lui Bogdan si care l-a adus la Dinamo pentru a fi un liant intre conducere si galerie, era daramat. E prieten de-o viata cu tatal lui, Puiu „Tampafoi”, seniorul fiind un nume respectat intre „greii” din Baneasa inca de pe vremea lui Ceausescu. Linistea convoiului a fost sparta, din cand in cand, doar de plansul sfasietor al sotiei, obligata sa-si duca barbatul la groapa si sa ramana vaduva cu doua fetite mici de crescut. Oamenilor li s-au alaturat in durerea lor, la un moment dat, cu un urlet prelung, doi caini dintr-o curte aflata pe traseul spre cimitir. A fost modul lor de a-si lua ramas-bun de la inca un dinamovist care a plecat prea devreme din aceasta lume.