Un taximetrist nervos a luat un poliţist pe capota maşinii, pentru că i-a făcut semn să oprească!
Incidentul a avut loc marţi, în jurul orei 12.30, în centrul Craiovei, după ce un poliţist local i-a făcut semne unui taximetrist să oprească, iar acesta a refuzat, potrivit Mediafax.
În zonă, maşinile circulau în coloană, astfel că taximetristul s-a aşezat la coada de maşini. Poliţistul s-a aşezat în faţa autoturismului pentru a-l forţa pe şofer să rămână pe loc, cei doi s-au certat, iar taximetristul l-a luat pe capota maşinii pe agentul de la Poliţia locală.
Martor la incident a fost administratorul public al Primăriei Craiova, Gheorghe Nedelescu.
„Eu am văzut cum l-a luat efectiv pe capotă pe poliţistul local. Din fericire, acesta este bine şi nu a fost necesară transportarea sa la spital. Un şofer şi cu un alt poliţist local l-au scos cu forţa din maşină pe taximetrist şi l-au încătuşat. L-am dat pe mâna organelor competene şi să sperăm că va fi pedepsit”, a declarat Gheorghe Nedelescu.
Taximetristul urmează să fie audiat şi va fi cercetat pentru ultraj.
(D.B.)