Un tânăr politician din România, Emanuel Mitric, a murit în urma unui cumplit accident rutier
Omul de afaceri Emanuel Mitric (28 de ani), consilier local din partea Mișcării Populare în Rădăuți, județul Suceava, a murit în cursul zilei de marți în urma unui accident care a avut loc în județul Iași. Mitric era vicepreședinte al Organizației Naționale de Tineret a PMP, funcție pe care o câștigase acum câteva zile.
Mitric a fost strivit după ce mașina sa s-a izbit de un autocar, în localitatea Sârca, județul Iași. Consilierul local este cel care a provocat accidentul, intrând pe contrasens și lovindu-se, mai întâi de un microbuz, după care de un autocar cu numere de Republica Moldova.
A fost declanșat planul roșu de intervenție
În autocar se aflau 15 persoane, trei dintre acestea fiind rănite uşor. Una dintre victime a fost transportată la spital, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Totodată, în microbuz se aflau 21 de persoane, încă niciuna nu a fost rănită. Din cauza numărului mare de persoane din vehiculele implicate în accident, autoritățile ieșene au declanșat și planul roșu de intervenție. (VEZI ȘI: UN ROMÂN A MURIT, SOŢIA ŞI COPILUL LUI SUNT ÎN COMĂ, DUPĂ UN ACCIDENT ÎNFIORĂTOR ÎN BULGARIA! AU FOST IMPLICATE 4 AUTOTURISME ŞI UN TIR)