Un tanar din Timisoara se imparte intre liturghii si lautari! Ziua canta in catedrala, noaptea e manelist
Cu o voce impresionanta, Andrei poarta cu aceeasi bucurie atat haina preoteasca, cusuta cu fire aurii, dar si puloverul de manelist. Cand nu are slujbe sau inmormantari de onorat, unde are misiunea de cantor, baiatul e star in cluburile de manele din Timisoara. „Imi plac manelele, dar si preotia. M-am specializat pe repertoriul lui Florin Salam pentru bani, iar slujbele le fac pentru a avea sufletul impacat. Vreau sa scot si un CD cu manele. Unii s-au isterizat cand au auzit ca sunt si preot, si manelist, dar viata merge inainte. Cei care cred in Sfanta Evanghelie nu au de ce sa ma judece”, spune Andrei Ros. El e student in anul I la Facultatea de Muzica din Timisoara, unde profesorii lui il lauda. „Andrei e o mina de aur. Are o voce unica si e extrem de talentat. E facut pentru muzica populara”, spune Luminita Jucu, o cunoscuta interpreta de muzica populara din Banat. Biserica Ortodoxa nu vede insa cu ochi buni prestatia lautareasca a lui Andrei. „Nu putem sa sustinem un asemenea comportament. Vom analiza serios cazul tanarului. Muzica religioasa nu poate fi asociata cu manelele nici macar in joaca”, spune Marius Florescu, purtatorul de cuvant al Mitropoliei Banatului.