Un tânăr din Gorj a murit într-un accident în Anglia! Plecase din România pentru că nu își găsise serviciu
Un tânăr absolvent de facultate din orașul Rovinari, județul Gorj, a murit după ce mașina în care era s-a ciocnit cu un alt autoturism, în Anglia, acolo unde a plecat la muncă pentru că în România nu și-a găsit serviciu. Mama acestuia nu are bani pentru repatriere.
Familia lui Cătălin Manolache, din Rovinari, judeţul Gorj, care a murit în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Anglia, cere ajutorul oamenilor, pentru că nu are banii necesari pentru a plăti repatrierea.
Mama tânărului a pus la dispoziţie un cont bancar pentru donaţii
„Plecase la muncă de două luni, pe 16 noiembrie făcea două luni în Anglia. Lucra la o fabrică de carne, acum urma să îi facă și actele. Plecase pentru un trai mai bun. A lucrat și în Germania, Belgia, acum plecase în Anglia. Nu a condus el mașina, a condus un alt băiat tot din Rovinari și a făcut accident. Am înțeles că e conștient, cel care era la volan. A intrat pe contrasens și a dat în altă mașină. Ar fi murit și două persoane din mașina cealaltă. A dat frontal. Nu avem bani pentru a-l aduce acasă. El este din prima căsătorie și nu pot să iau niciun ajutor pentru el. Eu nu am serviciu. Nu știu nici cât costă. Luni vom afla după ce merg niște băieți la morgă. Sâmbătă seara am vorbit ultima dată cu el, zicea că vine băiatul acesta, șoferul, la un grătar, apoi au plecat împreună. Băiatul meu era pasager. A murit pe loc„, a declarat Daniela Uscătescu, mama lui Cătălin, pentru Mediafax.
Tânărul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, în 2016. Familia susține că a plecat la muncă, în străinătate, pentru că în România nu și-a găsit o slujbă.
„Terminase facultatea la universitatea din Târgu-Jiu. Apoi a plecat din țară, în România toți tinerii pleacă în străinătate, pentru niște bani și uitați ce se întâmplă.Trimitea foarte mulți bani acasă, și-a luat mașină singur, era un copil cuminte, cuminte. În România nu a găsit nimic. A încercat în țară, dar a plecat pentru că nu s-a ales cu nimic. Doar pentru mâncare, atunci a zis „, a mai spus mama tânărului de 24 de ani.
Zeci de mesaje de condoleanţe au fost postate pe pagina de Facebook a acesteia. „Câtă durere ne-ai provocat măi copile„, a scris unul dintre prieteni.