Un tânăr de 26 de ani din județul Gorj s-a înarmat cu o bucată de beton și a devastat majoritatea aparatelor din sala de jocuri din localitate, supărat că ar fi pierdut o sumă mare la jocuri. Inculpatul avea o stare avansată de ebrietate. Paguba produsă de el este de circa 100.000 de euro.
După miezul nopții,de față cu câțiva clienți în sala de jocuri, tânărul, nervos că a pierdut suma de 10.000 de lei din cauza jocurilor, a venit și s-a „descărcat” pe aparatele care i-au adus problemele. În foarte scurt timp el a distrus 11 aparate de la doua săli de jocuri.
„A zis să mă dau mai încolo, că el sparge mașinuțele, nu are treabă cu mine”, a povestit angajata sălii de jocuri.
Tânărul violent a fost prins de polițiști la scurt timp şi a fost reţinut pentru 24 de ore. La audieri, bărbatul ar fi declarat că era nervos pentru că ar fi pierdut la păcănele aproximativ 10 mii de lei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere
Administratorii celor două săli de jocuri de noroc spun că nu este prima dată când le sunt sparte aparatele. Prejudiciul estimat de ei se ridică la aproape 100 de mii de euro.
(CITEȘTE ȘI: Un oltean a plecat cu aparatul de jocuri acasă după ce a pierdut la păcănele! )