Un tanar de 19 ani, condamnat la patru luni de inchisoare pentru ca i-a facut asta Selenei Gomez

De: Cancan
Publicat: 08/02/2014 | 17:11

Bărbatul, care a fost arestat pe 25 ianuarie, în faţa casei Selenei Gomez, nu s-a opus acuzaţiilor.

El a fost condamnat la patru luni de închisoare, pe care le va executa la închisoarea districtuală din Los Angeles, iar, împotriva sa, justiţia a emis un ordin de restricţie, care prevede că tânărul trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 130 de metri faţă de cântăreaţă.

Ordinul de restricţie emis de instanţă este valabil timp de trei ani după eliberare lui Juan Garcia din închisoare.

Juan Garcia a declarat poliţiei că este un admirator înfocat al Selenei Gomez şi că a călătorit din Arizona, unde locuieşte, ca să o vadă pe cântăreaţă. După executarea pedepsei, acesta se va afla timp de trei ani sub supraveghere şi va trebui să respecte ordinul de restricţie, conform site-ului tmz.com.

Poliţia a ajuns la domiciliul Selenei Gomez, pe 25 ianuarie, după ce un membru al familiei acesteia a sunat la serviciul de urgenţă 911, afirmând că a văzut pe cineva furişându-se pe proprietate.

Nu se ştie dacă Selena Gomez, care a petrecut două săptămâni într-un centru de dezintoxicare la începutul lunii ianuarie, se afla sau nu în casă în momentul respectiv.

G.C.