Un tânăr a murit în urma unui accident violent produs în Suceava. Nu a avut nicio șansă la viață, mașina a fost transformată într-un ghem de fiare

Publicat: 17/12/2019 | 08:32

Un tânăr și-a pierdut viața în urma unui accident violent produs azi-noapte pe un drum din județul Suceava. În vârstă de 35 de ani, șoferul nu a avut nicio șansă la viață, iar mașina a fost transformată într-un ghem de fiare în urma impactului.

Un tânăr, mort în urma unui accident violent produs în Suceava

Potrivit ISU Suceava, un autoturism marca Audi a ieșit în afara părții carosabile, la Horodnic de Jos, în zona fabricii Killer, iar o persoană a rămas încarcerată. În zonă a intervenit echipaje formate din pompieri militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Pompierii și medicii s-au chinuit minute bune ca să-l elibereze pe șofer dintre fiarele contorsionate, însă, din nefericire, nu s-a putut face nimic pentru salvarea lui. Ancheta polițiștilor va stabili cum s-a petrecut tragedia.