Un tânăr de 31 de ani a murit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de un preot, în localitatea Feldioara, din județul Brașov. Tragedia a avut loc in urmă cu două zile iar șoferul a fost dus la audieri abia marți, pentru că a fugit de la locul accidentului.
La fața locului s-au deplasat medicii, însă tânărul se afla în stop cardio-respirator și în ciuda eforturilor depuse nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului incidentului. Principalul suspect este preotul Vlad Mircea Postole.
”La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 17.20, pe DN 13, pe raza localității Feldioara din județul Brașov, a avut loc un accident rutier. În fapt, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile a fost surprins și accidentat de un autovehicul, al cărui conducător auto a părăsit locul producerii accidentului. Cadrele medicale, care s-au deplasat la fața locului, au acordat îngrijiri medicale victimei, ulterior declarând decesul acesteia.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identificat conducătorul auto, acesta fiind un bărbat în vârstă de 37 ani din județul Brașov. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «ucidere din culpă» și «părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia», dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit IPJ Brașov.