Drogurile au făcut dezastru la SAGA, pe Arena Națională Un tânăr a murit de supradoză! Alte trei persoane, în stare gravă
Un tânăr de 25 de ani care participa la SAGA Festival s-a stins din viață noaptea trecută, după ce ar fi luat o supradoză de droguri. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță.
UDPATE: A murit al doilea tânăr care consumase droguri în timpul festivalului SAGA. El era intubat la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală.
Băiatul de 25 de ani era din Republica Moldova. Potrivit surselor Gândul.ro, el avea la încheietura mâinii stângi mai multe urme de înțepătură, iar anchetatorii care au deschis dosar de moarte suspectă presupun că a murit în urma unei supradoze. Aceasta în condițiile în care pe corpul său nu s-au găsit urme de violență care să conducă la suspiciunea de omor.
”Au fost, într-adevăr, trei tineri pe care i-am preluat de la festival. Unul, din păcate, cu toate eforturile medicale depuse, a decedat în drum spre Spitalul Pantelimon”, a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Alte trei persoane sunt în stare gravă, după ce au consumat droguri la SAGA
Se pare că alți trei tineri au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca și Sfântul Pantelimon, tot în șoc cardio-respirator, după ce au consumat substanțe ilegale. Aceștia sunt acum internați la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie, intubați, spun aceleași surse citate mai sus.
30 de persoane au fost găsite cu substanțe interzise la SAGA
În prima noapte de petrecere a Festivalului SAGA, de pe Arena Națională, acolo unde are loc evenimentul, au fost ridicate aproximativ 30 de persoane care aveau asupra lor droguri.
La festival au fost prezenți mai mulți voluntari ai Agenției Naționale Antidrog, cu un stand de informare la intrarea pe stadion, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe. Aceștia au împărțit pliante cu informații și i-au încurajat pe participanți să încerce ochelarii care simulează efectele consumului de alcool și droguri. Într-o postare pe Facebook din prima zi de festival, ANA a îndemnat la „distracție fără să consumi droguri”: „Nu știi niciodată sigur ce efect pot avea”.