Tânărul de 29 de ani înjunghiat sâmbătă seară pe bulevardul Timişoara din sectorul 6 a încetat din viaţă la Spitalul Universitar, anchetatorii fiind în căutarea atacatorului.
El fusese adus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a unităţii sanitare, însă medicii nu l-au putut salva.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Omoruri şi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
In jurul orelor 20.00, tânărul se plimba cu prietena lui şi ar fi intrat în conflict cu un bărbat.
Tânăra le-a spus poliţiştilor că, în urma unui schimb de replici dintre prietenul ei şi respectivul bărbat, acesta din urmă ar fi scos cuţitul şi l-a lovit pe tânăr în torace.
Un echipaj SMURD sosit de urgenţă la faţa locului l-a transportat pe tânăr la Spitalul Universitar.
Reprezentanţii SMURD au declarat, pentru MEDIAFAX, că tânărul a fost înjunghiat foarte aproape de zona inimii şi, pe drumul spre spital, a intrat în stop cardio-respirator, astfel că medicii au început să îi facă manevre de resuscitare.