Un bărbat din Suceava a ajuns în atenția polițiștilor după ce a intrat într-un magazin din apropierea casei sale și a încercat să fure două iaurturi, o roșie și o pâine. Foamea și lipsa banilor l-au împins pe sucevean să recurgă la un gest atât de extrem.
Foamea l-a convins pe un bărbat din Baia, județul Suceava, să intre într-un magazin și să obțină câteva produse fără a le achita la casa de marcat. Oamenii legii au fost alertați imediat, iar făptașul riscă în acest moment dosar penal pentru tentativă de furt.
Dacă până acum hoții care pătrund în magazine fac tot posibilul pentru a obține toți banii care se află în casele de marcat, acesta nu a fost și cazul unui sucevean din satul Baia, județul Suceava. Bărbatul se descurcă din ce în ce mai greu cu banii, tocmai de aceea este nevoit să facă foamea de cele mai multe ori. Din păcate, în dimineața de 8 iulie, a recurs la un gest necugetat, deoarece nu mai putea suporta senzația de foame pe care o simțea.
Proprietarul magazinului s-a prezentat vineri, 8 iulie 2022, la ora 6 dimineața, la fața locului pentru a putea pregăti totul înainte ca oamenii să dea buzna în magazinul sătesc din Baia. În acel moment a descoperit că unul dintre geamuri este spart. După ce a intrat în magazin, a descoperit un localnic din apropiere, care încerca să mănânce două iaurturi, o pâine și o roșie. Proprietarul a alertat imediat poliția, iar agenții Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au apărut imediat la locul indicat. Aceștia l-au ridicat pe intrus și l-au dus la secție pentru a da o declarație.
CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL! CE A PĂȚIT UN IEȘEAN DUPĂ CE A DAT LOVITURA LA JOCURILE DE NOROC
Potrivit unei publicații locale din Suceava, cetățeanul nu a furat alte bunuri din magazin în afară de alimentele pe care le mâncase deja și un pachet de țigări, din care nu apucase să fumeze vreuna. În acest moment, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificativ.