Un șofer român a circulat pe o autostradă din Ungaria tractând o mașină urcată pe o platformă plină cu bagaje. Reacția celorlalți șoferi din trafic a atras atenția atât a presei locale, cât și a poliției maghiare.
Transportul românului a fost fotografiat de un șofer în timp ce circula pe Autostrada M7 din Ungaria. Fotografia a devenit virală și a devenit subiect de știri în țara vecină.
La vederea fotografiei care a fost postată de un martor pe Facebook, ziarul Origo a întrebat poliția maghiară. Și ei surprinși de imagine, polițiștii au spus că nu mai este vorba despre o simplă contravenție, ci mai degrabă o infracțiune.
„A împachetat în aşa fel remorca încât un om normal nu ar mai fi putut pune acolo nimic. Însă şoferul român a zis că mai e ceva loc de o maşină, aşa că a aruncat-o în vârf. Conform poliţiei, nu mai este vorba de o simplă contravenţie rutieră, ci se poate vorbi chiar de o infracţiune”, relatează Origo.hu.