Un şofer român de TIR a murit într-o parcare din Austria. Gestul eroic făcut înainte să piară

De: Cancan
Publicat: 07/02/2019 | 16:31

Doru Tăicuţu, un  şofer român de TIR, a murit într-o parcare din Austria, după ce i s-a făcut rău în timp ce conducea. Înainte să piară, bărbatul a făcut un gest eroic despre care camarazii săi de drum vorbesc cu lacrimi în ochi. Familia lui e îngenuncheată de durere de când a aflat trista veste. Doru Tăicuțu ar fi împlinit 50 de ani vara aceasta. 

Un şofer român de TIR, erou înainte să moară într-o parcare din Austria

Ieri, românul de 49 de ani a plecat din nou la drum cu tirul, însă nu s-a gândit că va fi pentru ultima oară. În timp ce afla pe autostrada A12 din Austria, Doru Tăicuţu i s-a făcut rău și, din dorința de a nu provoca o tragedie, el și-a folosit ultimele puteri și a tras mastodontul într-o parcare. Despre gestul său eroi, unul dintre cunoscuți a scris pe o rețea de socializare: “Cu un ultim efort, a tras de volan încăpăţânându-se parcă să rămână conştient între două lumi. «Să nu-i pun în pericol pe fraţii mei de la volan», s-o fi gândit el în acele clipe la graniţa dintre viaţă şi moarte. Şi a reuşit, asemeni unui erou anonim pregătit să plece «dincolo» abia după ce şi-a lăsat lucrurile în ordine.

Şoferii de pe drum încă mai sperau. Dârzenia de a scoate camionul în siguranţă de pe şosea l-a răsplătit şi pe el, şi cei care ar fi putut să se-ntâlnească fără voie pe contrasens cu un TIR fără şofer. Toţi erau de-acum în siguranţă. Nu şi el.A dat apel prin staţie către colegii şoferi şi a intrat rapid în spaţiul sigur din parcare. Pe drum, transportatorii încă sperau să fie bine atunci când au anunţat pe Facebook incidentul”.

Mircea, unul dintre colegii lui Doru Tăicuțu a postat: “Salut colegi. În parcarea Weer Sud de pe A12 Austria,este un coleg roman în stare gravă. Lucrează la firma Dunca Expediţii, camion Iveco roşu, cu indicativul pe cabina 797. Colegul a fost în stop cardio respirator aproximativ 30 minute. Au reuşit cei de pe ambulanta să-l readucă la viaţă”.

În ciuda eforturilor uriașe pe care medicii austrieci le-au făcut, ei nu au reușit să-l salveze. Doru Tăicuţu s-a stins din viață în urmă cu 16 ore.

“Cu o durere mare în suflet anunțăm că dragul nostru coleg a încetat din viață astăzi. Medicii din Austria au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l ajuta dar din păcate nu a fost îndeajuns. Noi le mulțumim din suflet autorităților austriece, cât și medicilor pentru cooperare și pentru efortul depus. Gândurile noastre sunt acum alături de familia colegului nostru. Odihnește-te în pace, Tăicuţu”, au anunţat pe Facebook reprezentanţii firmei Dunca Expediţii.

Chiar dacă se afla la mii de kilometri distanță de cei dragi, Doru Tăicuţu îi purta în suflet clipă de clipă și cu toții abia așteptau ziua revederii. Din nefericire, acum urmează cea mai dureroasă reîntâlnire: el se va întoarce acasă în sicriu.