Un șofer s-a urcat la volan băut și s-a transformat într-un adevărat pericol public. În Pitești, nu a mai putut controla mașina și s-a izbit de un gard și un contor de gaze. Impactul a avut loc la puțin timp după miezul nopții, în cartierul piteștean Războieni.
Zgomotul i-a scos în case pe localnicii din zonă care au sunat la 112. Norocul șoferului a fost că mașina era dotată cu airbaguri care s-au declanșat în momentul impacului și astfel a scăpat teafăr. La fața locului au intervenit o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor și un echipaj SMURD. Au fost solicitați și reprezentanții societății de furnizare a gazului pentru a remedia avaria și a îndepărta pericolul.
Șoferul a refuzat examinarea medicală și implicit primul ajutor. Testat cu etilotestul de oamenii legii, șoferul avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.