Un sofer de microbuz acuza ca a fost desfigurat de politisti si jandarmi intr-o benzinarie din Alexandria!
George Pana Stelian, care este sofer pe microbuz si face curse pe ruta Romania-Spania, sustine ca oamenii legii nu i-au spus absolut nimic cand l-au saltat si nu intelege daca la mijloc a fost vorba de o confuzie.
Victima nu a facut plangere
Reprezentantii Politiei din Alexandria au declarat ca nu a existat niciun apel la 112 care sa sustina spusele barbatului si nicio plangere facuta pe fondul acestui incident, negand orice conflict de acest gen.
„Mi-au cerut sa ma legitimez, si pentru ca nu am avut buletinul la mine au crezut ca refuz. Echipajul de politie a chemat jandarmii, dupa care m-au dus intr-o parcare si m-au batut. Eu imi recunosc partea de vina, am vorbit putin neadecvat, dar nu cred ca e normal sa se procedeze in felul asta”, a povestit barbatul.
George Pana Stelian a trimis mai multe poze in care se vede ca a suferit mai multe vatamari.
“Pentru ca doua zile nu am putut sa ma ridic din pat, urmeaza ca acum sa merg la Institutul de Medicina Legala pentru a-mi scoate un certificat medical, dupa care sa fac o plangere la Politie. Precizez ca in momentul in care am fost batut de oamenii legii aveam asupra mea 17.000 de euro, iar dupa ce mi-am revenit din bataie mai aveam 14.000 de euro. Banii erau pregatiti pentru a-mi cumpara o garsoniera si asteptam un prieten in benzinarie in acel moment”, a mai marturisit barbatul pentru Cancan.ro.
„Imi scot certificat medico-legal” (George Pana Stelian)
(M.A.)