Un șofer de ambulanță, beat în misiune, a lovit un pieton în Capitală! Ce a făcut cu câteva ore înainte de accident
Caz tulburător în Capitală! Un șofer de ambulanță a provocat un accident grav pe Calea Dorobanți. Bărbatul se afla în misiune, iar oamenii legii au descoperit că era în stare de ebrietate. La audieri, el a povestit că se certase cu soția înainte de a pleca de acasă și din acest motiv a consumat alcool. De asemenea, a oferit și o altă explicație surprinzătoare.
Șoferul de ambulanță, aflat sub influența alcoolului, a lovit un pieton care traversa neregulamentar pe Calea Dorobanți din Capitală. Victima, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca. Acesta a suferit un stop cardio-respirator și se află acum în stare gravă, sub supravegherea medicilor.
Ce explicații a dat șoferul de ambulanță pentru starea în care se afla
Un șofer de ambulanță băut a provocat un accident grav, în timp ce se afla în misiune. Bărbatul a lovit un pieton care traversa neregulamentar. Inițial, victima a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală cu răni ușoare. Ulterior, starea lui s-a agravat, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Șoferul de ambulanță a fost dus la audieri, unde au ieșit la iveală detalii surprinzătoare. Bărbatul le-a explicat oamenilor legii că a consumat alcool pentru că se certase cu soția. Mai mult decât atât, acesta a declarat că nu era tura sa, ci a fost chemat din liber pentru a înlocui un coleg.
Astfel, angajatul serviciului de ambulanță a mărturisit că nu era pregătit pentru serviciu. Totuși, conform procedurilor legale, șoferii trebuie să fie testați pentru alcoolemie la începutul turei. În acest caz, măsurile nu au fost respectate. Drept urmare, colegul responsabil cu testarea este și el sub investigație pentru neglijență.
Șoferul a fost dus și la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru a se stabili cu exactitate nivelul alcoolemiei și pentru a verifica dacă acesta se afla sub influența altor substanțe interzise.
De asemenea, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele său. Atât șoferul, cât și colegul său responsabil cu testarea se află sub investigație. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.