Un sofer beat a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni, apoi a intrat cu masina intr-un autobuz

De: Cancan
Publicat: 19/12/2010 | 00:00
O femeie de 43 de ani a fost accidentata, azi dupa-amiaza, pe o trecere de pietoni din centrul municipiului Vaslui, de un sofer care avea o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat si care apoi s-a oprit cu masina intr-un autobuz aflat in statie.

Potrivit politistilor, femeia se angajase regulamentar in traversarea bulevardului Stefan cel Mare, iar la un moment dat a fost lovita in plin de o masina. Dupa ce a lovit-o pe femeie, soferul s-a oprit cu masina cativa metri mai departe, intr-un autobuz aflat in statie pentru a prelua calatori, avariind autovehiculul de transport persoane.

In urma accidentului, femeia a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, unde medicii au stabilit ca are o „contuzie hemitorace stang” si o contuzie la genunchiul stang.

„Politistii l-au testat pe sofer, rezultand o valoare de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat. In consecinta, soferul, un barbat in varsta de 35 de ani, a fost dus la spital in vederea recoltarii de probe biologice si stabilirea exacta a alcoolemiei”, a declarat Mihaela Straub, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui.

Politistii vasluieni au intocmit dosar penal pe numele soferului care a provocat accidentul, pentru vatamare corporala din culpa si conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legala.