Un șofer a intrat într-un cap de pod, a lovit un autoturism și un pieton, apoi a fugit

De: Cancan
Publicat: 03/06/2019 | 20:28

Accidentul spectaculos în județul Dâmbovița, pe DJ715, în localitatea Runcu. Un autoturism a iețit în decor, s-a lovit de un cap de pod și a fost proiectat într-o altă mașină, care era parcată.

În urma impactului, mașina scăpată de sub control a lovit și un pieton. La volanul mașinii se afla un bărbat de 38 de ani, din Teleorman.

Pietonul a fost transportat la spital, dar starea lui nu este gravă. Imediat după accident, conducătorul autoturismului a fugit, dar oamenii legii l-au depistat rapid. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să i se recolteze probe biologice.

Poliția a deschis dosar penal pentru părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului.