Un sibian s-a sinucis după ce la ușă i-a bătut poliția! Mama lui era decedată în casă, iar el nu declarase acest lucru
Un incident bizar a avut loc în Mediaș, în apartamentul unui bărbat de 67 de ani. Acesta s-a sinucis imediat după ce poliția i-a bătut la ușă.
Un sibian s-a spânzurat astăzi, chiar în timp ce poliția se afla la ușa lui. Vecinii bărbatului au sunat la 112 după ce au sesizat că o locatară, mama bărbatului ce s-a sinucis, nu a mai fost văzută de zile bune, iar din locuința acesteia vine un miros pregnant și greu. (CITEȘTE ȘI: MĂRTURISIRILE PRIMULUI DONATOR DE PLASMĂ DIN BUZĂU! „AM AVUT POSIBILITATEA SĂ AJUT PERSOANE CARE SUNT ÎNTR-O SITUAȚIE GREA, LA TERAPIE INTENSIVĂ, NICI NU AM STAT PE GÂNDURI”)
Astfel, poliția Municipiului Mediaș a efectuat cercetări în urma unui apel telefonic prin care un locatar sesiza ca nu și-a mai văzut vecina de câteva zile iar din apartament se simte un miros puternic. (VEZI ȘI: S-A SCHIMBAT DIN NOU DECLARAȚIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE! CE MODIFICARE A FOST FĂCUTĂ)
La fața locului polițiștii au stat de vorba cu fiul acesteia, care le-a spus că mama sa lipsește și că este plecată de acasă, apoi a închis repede ușa, refuzând să mai deschidă. Mirosul suspect fiind foarte puternic, polițiștii au solicitat sprijinul celor de la ISU Mediaș pentru a intra în imobil.
În momentul în care s-a pătruns în apartament, polițiștii au constatat că bărbatul de 67 de ani, care le-a deschis inițial era decedat, prin spânzurare iar mama acestuia în vârstă de 86 de ani era decedată de ceva timp.
La fața locului a fost solicitat și un medic legist. În acest moment cercetările sunt continuate de către polițiștii din Mediaș, urmând ca in funcție de rezultatul autopsiei privind cauza decesului sa fie stabilită și încadrarea juridică a faptei.
Până în prezent nu se știe ce l-a determinat pe bărbat să țină ascuns decesul mamei sale.