Un șef din Poliție a rămas fără permis după ce a lovit doi pietoni!
Adjunctul Poliţiei Locale Slatina, Ilie Scaete, a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală, după ce, luni, a lovit doi pietoni. Din primele cercetări, pietonii traversau regulamentar o stradă din centrul oraşului Slatina.
Potrivit polițiștilor, accidentul rutier s-a petrecut, luni, pe bulevardul A.I. Cuza, în faţa Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din oraş.
„Un bărbat de 55 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul A.I. Cuza din municipiul. Slatina, în dreptul Bibliotecii judetene nu ar fi acordat prioritate de trecere faţă de două persoane, una de 15 ani, din comuna Rusăneşti, și alta de 34 de ani, din comuna Vădastra, acroşând cele două persoane. Victimele au fost conduse chiar de şofer la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru acordarea de îngrijiri medicale“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Potrivit polițiștilor, șoferul implicat în accident este Ilie Scaete, directorul adjunct al Poliției Locale Slatina.
Acesta a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor.
„Conducătorului auto i s-a reţinut permisul auto pe perioada cercetărilor. I s-a eliberat dovadă de circulaţie valabilă 15 zile, cu drept de prelungire. Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Din primele informaţii, cei doi pietoni traversau regulamentar“, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.