Un român, victima unui criminal în serie din Londra? Cum l-au găsit polițiștii
Radu Nicolae, originar din Braşov, a fost găsit înjunghiat în apartamentul în care locuia cu iubita sa şi fiul său de doar şase luni. Poliţiştii sunt în alertă, după ce în zonă a mai fost o crimă descoperită cu o jumătate de oră înainte.
Radu Nicolae locuia de cinci ani în Londra, unde era muncitor. Se stabilise în zoba Colindale, alături de iubita sa şi de fiul său de şase luni. Zona este una liniştită, iar vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate. Tânărul a fost găsit înjunghiat în apartamentul său duminică, 15 aprilie.
A fost dus la spital, dar medicii nu au putut să îl mai salveze din cauza hemoragiei masive. Anchetatorii au dezvăluit că tânărul a fost înjunghiat de mai multe ori. Radu Nicolae avea mulţi prieteni în Marea Britanie. Aceştia au declarat poliţiei că tânărul era liniştit, nu avusese conflicte în ultima vreme, îşi iubea fiul şi îi plăcea mult fotbalul. Vecinii săi spun că era un om liniştit şi se înţelegea bine cu iubita sa, scrie Adevărul.