Un român stabilit Marea Britanie a încercat să se sinucidă, iar trecătorii l-au încurajat VIDEO
În videoclip, trecătorii pot fi auziţi încurajându-l pe bărbat să-şi pună capăt zilelor. Nelu Iordache este stabilit în Bristol şi a fost dat afară din casa unde stătea cu chirie. De două săptămâni, românul dormea pe străzi.
Bărbatul este tatăl a doi copii şi are 50 de ani. Nelu Iordache a spus că a vrut să se arunce de pe pod pentru a protesta şi că este o persoană onestă: „Asta este viaţa mea. Vreau doar să fiu ajutat, nu mi-am dorit să am asemenea probleme. Azi am venit să protestez pentru că sunt o persoană cinstită”.
Adunaţi ca la spectacol, trecătorii aplaudă şi chiar numără, indiferenţi la drama omului. „Sari, sari, sari”, se putea auzi strigându-se din mulţime. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Avon şi Somerset a condamnat comportamentul şi comentariile celor care s-au strâns să asiste la incident.
Angie Voicu