Tinere din Anglia, Norvegia, Olanda sau America Latina au luat cu asalt un bar din Gran Canaria, unde lucreaza ca animator un roman din Brad, Hunedoara.
Remus are 34 de ani si e angajat in club atat ca ospatar, cat si ca animator. El a plecat de cativa ani din Hunedoara, unde era dansator intr-o trupa. Acum castiga mii de euro pe luna, lucrand sase zile pe saptamana. Programul lui incepe la ora 19 si se incheie la patru dimineata.
Alaturi de Remus sunt tineri din toata lumea, alesi de proprietari pe spranceana. Turistele fac sute de fotografii cu baietii, dar in special cu romanul. Deocamdata, Remus nu are o iubita pentru ca si-asa e mereu inconjurat de femei. De altfel, spune el, nici nu stie ce fel de fata ar suporta acest stil de viata fara sa se supere.