Un român a fost prins în timp ce transporta șase albanezi congelați!
Șase albanezi au fost descoperiți aproape congelați într-un TIR condus de un șofer român. Imigrații voiau să ajungă în Marea Britanie.
Descoperirea a fost făcută în Anglia, în urma unui control al Poliției. Șoferul, originar din Satu Mare, le-a declarant autorităților că a staționat în Franța, apoi și-a continuat drumul spre Marea Britanie, scrie PresaSM, citat de stirileprotv.ro.
Bărbatul conducea un TIR cu o remorcă frigorifică în care transporta produse congelate. În urma controlului efectuat de polițiști, aceștia au descoperit șase persoane, aproape congelate, în remorcă. Imigranții petrecuseă câteva ore bune la o temperatură de – 25 de grade.
DECIZIE CONTROVERSATĂ A GUVERNULUI DIN UNGARIA
Guvernul ungar a finalizat proiecte de lege prin care cei care îi ajută pe migranţi vor putea fi urmăriţi penal, scrie BBC. Dacă va fi aprobată în forma din prezent, noua legislaţie va interzice oferirea de informaţii pentru cei care caută azil sau oferirea de mâncare şi consiliere juridică pentru aceştia, informează news.ro.
Constituţia va fi, de asemenea, modificată pentru a împiedica alte ţări UE din a transfera azilanţii în Ungaria.
Prim-ministrul Viktor Orban încalcă, astfel, normele UE privind imigraţia.
Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia se împotrivesc unui plan al UE de a reloca 160.00 de imigranţi din Siria şi Eritreea, care momentan se află în Italia şi Grecia, acolo unde taberele de imigranţi au devenit neîncăpătoare.