Romanii sunt cunoscuti peste hotare nu numai pentru faptele mai putin frumoase pe care le fac, ci si pentru calitatile lor. Printre cei cu care putem sa ne mandrim se afla si Alexandru Radulescu.
La 28 de ani, Alexandru este si roman, si belgian. Traieste mai mult in Belgia acum, unde munceste ca grafician si web designer.
Acum doi ani a inceput sa picteze tablouri, dar a trecut rapid de la persoanele obisnuite pe care le desena la vedete.
Printre cei carora le-a facut portretul se numara artisti celebri, precum 50 Cent, Drake, Wiz Khalifa, Cassie.
„Acum cateva luni, am fost primit personal de presedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, la el in birou, ca sa ii ofer portretul lui. Pregatesc inca multe intilniri in curand, de exemplu cu David Guetta”, a explicat Alexandru pentru CANCAN.ro.
Picturile sale au aparut inclusiv in reviste de profil din America, iar Rick Ross a folosit unul dintre portrete in videoclipul piesei sale Cake, un featuring cu Rihanna.
50 Cent si-a luat portretul in America, iar Barroso il are si acum in birou.
Cat despre pret…
„Totul depinde de dimensiuni si cereri, de exemplu, acum de curand lucrez si cu pietre Swarovski pe tablouri, dar, in general, un tablou costa intre 2.500 si 5.000 de euro”, ne-a spus artistul.
Diana Babeanu